Acte necesare: 1) copie după buletinul/cartea de identitate, permisul de şedere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă; 2) declaraţie autentică pe proprie răspundere (notarială), cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat depăşesc 3 luni; (1) din Legea nr. 273/2004 se acordă pe baza cererii persoanei îndreptățite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activității. Acte necesare obtinerii atestatului ca familie/persoana sa adopte un copil: 1. Cererea de adoptie a solicitantilor (cerere care se face la DGASPC din judetul de domociliu) 2. Certificatul de nastere al solicitantilor - copie legalizata. 3. Certificat de casatorie - copie legalizata. 4. Originalul și copia actului de identitate al persoanei solicitante și a celuilalt părinte, precum și certificatul de naștere al copilului (copie + original); Acte doveditoare privind calitatea solicitantului și relația acestuia cu copilul (părinte natural, părinte adoptiv, tutore legal etc.); Acte de identitate (certificat de nastere sau buletin de identitate) pentru fiecare membru al familiei/persoanele care locuiesc impreuna cu solicitantii - copii xerox Titlul de proprietate sau alt titlu care sa ateste dreptul de folosinta a locuintei - copie legalizata Buletin/Carte de identitate - copii xerox Copilul gasit pe teritoriul statului roman este cetatean roman, daca nici unul dintre parinti nu este cunoscut. B. Prin infiere. Art. 6. - Cetatenia romana se dobindeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin infiere, daca infietorii sint cetateni romani, iar infiatul nu a implinit virtsa de 18 ani. JP2kXiK.

acte necesare infiere copil